Vapoarele morții

Capitolul I

Puțină lume știe (sau mai știe, uneori aplicându-se chiar și mie) că prima poveste pe care-am scris-o și publicat-o este Vapoarele morții, un thriller-spionaj de război.

S-a întâmplat în 2011 și povestea din spatele poveștii e următoarea.

În ultimul an de liceu am participat la un concurs de literatură organizat la Bacău. Tinere condeie s-a numit. Poate încă se numește, habar nu am. Pe scurt, m-am trezit după câtva timp, că și uitasem că am trimis textul, că mi-a fost acordat premiul I.

Poate o să dezvolt în viitor subiectul, dar pentru moment tot ce să spun e că, sigur, îmi doream să ajung scriitor, dar era un gând așa cum sunt toate gândurile liceenilor. Unde pui că mă uitam la Californication, cu David Duchovny.

Totuși, am abandonat ideea de a dezvolta textul câștigător destul de repede, ca orice adolescent ale cărui visuri se schimbă de la o dimineață la alta și de la un anotimp la altul. Și-am abandonat ideea pentru că mă prinsesem că dacă serialul Californication ar fi avut ca personaj principal un scriitor român, ar fi fost o dramă despre sărăcie.

Povestea Vapoarele morții, totuși, a avut o șansă.

Vara lui 2010 a însemnat o admitere ratată la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, dar și o săptămână la munte, o săptămână de muncă peste zi și de scris peste noapte, mai ales că intrasem la Facultatea de Jurnalism din Timișoara.

Așa am terminat de scris Vapoarele morții. Am folosit doar pasiunea pentru scris și pentru povești, lucru care se vede - aveam să realizez mai târziu, abia după publicare, că nu poți spune o poveste fără să fi citit foarte mult înainte.

Dar să n-o mai lungesc.

Londra. 14 iulie 2050. Secretarul General al Ministerului Apărării se afla în biroul lui Thomas Crawler, şeful Serviciilor Secrete Britanice, ambii având muşchii feţei încordaţi datorită tensiunii produse de vestea sosită dinspre Europa de Est. Mirosul de cafea şi tutun era atmosfera în care cei doi analizau situaţia. Rachel Mennet, Secretarul General al Ministerului Apărării îşi aprinsese a zecea ţigară şi ultima din pachet, tot rujul care-l avea pe buze la intrarea în biroul lui Crawler fiind acum pe marginea ceştii de cafea şi pe mucurile de ţigară. Pe Thomas, stresul îl făcu să sudeze cincisprezece ţigări şi să golească trei ceşti de cafea tare. În realitate, amândoi se aşteptau ca vestea aceasta să sosească, doar că nu-şi imaginau că va sosi într-o zi precum cea de 14 iulie, o zi călduroasă de vară şi un soare zâmbitor pe cerul capitalei britanice. Şi-ar fi dorit umbrele palmierilor, sorbind dintr-un pahar ceai rece şi privind ondulaţiile leneşe ale mării cum sclipesc sub săgeţile calde ale soarelui. În schimb, soarta le-a rezervat o zi lungă şi grea, care-i va urmări mult timp de-acum încolo.

În încăpere intră şi Rodney Hutch, nefericitul „poştaş” cu veşti cumplite. Rodney părea mult mai istovit decât cei doi şi, deşi este un fin observator al femeilor frumoase, de această dată nici măcar nu mai avu prezenţa de spirit să sesizeze supleţea picioarelor domnişoarei Mennet. Trântindu-se în fotoliul de piele din faţa biroului lui Crawler, îşi scoase şi el pachetul de Chesterfield. Era tot ce găsise în magazinul aeroportului Heathrow la ora 02:00 când aterizase cursa sa de la Bucureşti. Trase mai aproape scrumiera şi numără în ea nouă mucuri, fapt care-l determină să se gândească că e îngrozitor cât de mult poate fuma o femeie. Se linişti, iar ochii săi verzi se plimbară agale pe trupul lui Rachel Mennet. Ea îşi lăsă capul pe spate, privind în tavan şi suflând fumul spre acesta, astfel că nu-l putu observă pe Hutch admirând-o. Crawler privea înţepenit pe geamul de sus până jos al biroului său traficul de pe Downing Street. Englezii făceau uz de maşinile lor la maximum, făcând aerul şi mai cald. Nu avu nicio reacţie când văzu cum un taximetrist era cât pe ce să lovească un pieton angajat în traversarea străzii. Privit de la spate, Thomas Crawler părea un funcţionar bancar, îmbrăcat în costumul său bleumarin ce acoperea un fizic modest. Pe marginea scaunului său atârna deznădăjduită cravata primită cadou din partea copiilor de ziua sa de naştere. Clima funcţiona la capacitate maximă, dar vestea adusă de Hutch în persoană îi înfierbântă sângele, încât doar Oceanul Arctic l-ar fi putut calma deplin. Nervozitatea lui Crawler se deducea din poziţia rigidă a trupului, parcă betonat în faţa ferestrei. Spre deosebire de Rachel, care trăgea cu putere din ţigară şi îşi mişca frenetic glezna dreaptă, Thomas părea un peşte mut, fumând. Hutch se obişnuise cu situaţia de la aflarea veştii şi până la întoarcerea de urgenţă la Londra, astfel că acum îi era mai uşor de suportat, cu toate că reacţiile nervoase ale celorlalţi doi îl iritau. Se uită la ceas. Ora 12:00. Îl anunţase pe Crawler că veştile pe care i le aduce nu suferă amânare şi îşi dădu seama că şeful său era treaz de atunci. Îi livrase vestea lui Thomas pe pista aeroportului, iar o oră mai târziu se afla în camera de hotel, dormind dus. „Crawler rumegă vestea de zece ore, Mennet de cel puţin nouă şi încă sunt prinşi aici, iar reacţiile lor nu anunţă vreo soluţie.”, îşi spuse pentru sine Rodney.

Rachel Mennet îşi termină şi ultima ţigară, se ridică şi plecă până la baie. Se întoarse foarte rapid şi părea revigorată, gata s-o ia de la capăt. Inspiră cu putere şi deschise gura:

- Hutch, reia din nou povestea. Vreau să înţeleg foarte clar ce urmează să se întâmple dacă nu găsim o rezolvare.

Îl privi pe Hutch în ochii săi verzi cu multă concentrare. Acesta trase aer în piept pregătit ca pentru o nouă rundă de box, în timp ce Crawler se întoarse cu faţa de la fereastră şi li se alătură cu o grimasă gravă.

- Patru vapoare ruseşti de mari încărcături vor acosta în porturile de la Great Yarmouth, Herne Bay, Bristol şi Portsmouth. La bordul fiecăruia se află o parte din Armata a Treia a Conducătorului, cea mai fioroasă putere militară din lume. Vor sosi în perioada Congresului N.A.T.O.

Hutch realiză cât de grave erau lucrurile. Presiunea Rusiei de a începe Al Treilea Război Mondial era tot mai mare, Europa trăia momente grele, Statele Unite ale Americii nu mai speriau pe nimeni, iar puterile Orientului s-au rupt de lumea aceasta. Anglia trebuia să menţină pacea în lume. Crawler, Mennet şi Hutch luptau împotriva inamicului invizibil.

Dacă ți s-a părut interesant, nu uita să te abonezi și să spui și altora!