Ori suntem golani, ori nu mai suntem

Scriitorii când nu se ceartă între ei, se ceartă cu cititorii

Vreau să spun, dacă tot ai te-ai luat de oameni, apoi i-ai luat la mișto, măcar mergi până la capăt și nu șterge postările. De fiecare dată când apar situații dintr-astea cum a fost cea cu Tudor Ganea, nu pot să nu mă întreb oare care-a fost motivul din spate, ăla pe care n-o să-l aflăm niciodată, cel mai probabil. Nu mă aștept la nicio explicație, dar dacă totuși o să apară una, sper să nu dea vina pe pastile cum a dat Mike Băiat-neînțărcat Neamțu atunci când l-a făcut troacă de porci (singurul moment de luciditate!) pe George Trăznitul-Peluzei Simion.

Momentul ăsta cu Tudor Ganea are două urmări: unii cititori se vor îndepărta și mai tare de scriitorii români - urmarea nr. 1, fix în același timp în care unii dintre scriitorii români se apropie de cititori - urmarea nr. 2.

Anca Zaharia, Cosmin Leucuța, George C. Dumitru, George Moise, Radu Vancu (eu așa am perceput una dintre postările sale), câțiva dintre cei ale căror reacții mi-au apărut în feed, s-au poziționat de partea cititorilor. Că au dat share unui reel sau că au scris ceva scurt, un fel de bate șaua să priceapă iapa, ori ceva pe față, e limpede de partea cui sunt. Poate și asta l-a determinat pe Tudor Ganea să-și șteargă postările (și cu ele s-au dus și comentariile, care nu erau nici ele de trecut cu vederea). Și e foarte bine că au luat atitudine, în timp ce alți scriitori tac. Bula asta a literaturii române contemporane e atât de mică încât aproape totul, dar cu precădere disputele, devine cunoscut tuturor. Cine tace acum, promit eu, nu tace că nu știe despre ce e vorba. Și, totuși, de ce tac unii? Păi asta cred că ține doar de ei, și merge de la a fi de acord cu Ganea până la a fi în total dezacord cu el, dar poate că unii speră și la un contract cu Polirom sau Humanitas sau altă editură mare-mare ori la un premiu/măcar nominalizare și, în procesul ăsta, s-ar putea lovi de prietenii lui Tudor Ganea.

Din capul locului, nu sunt de acord cu Ganea. Și nici cu Iulian Bocai, care a făcut o comparație între bookstagrameri și gândacii de bălegar. Bookstagramerii - adică persoanele care postează pe Instagram fotografii sau filmulețe în care apar cărți, totul pe un fundal estetic, sunt, practic, singurii care promovează cititul. Că e vorba despre cărți românești sau traduceri. Revistele literare și cronicile de carte mai există doar din romantism, așa că bookstagramul este singurul mijloc care mai dă rezultate. Fenomenul e atât de important la noi încât la Bookfest București a existat o zonă anume amenajată pentru bookstagram.

E în regulă să nu-ți placă ideea, nu-i în regulă să te iei de oameni. E în regulă chiar și să-i scrii unui cititor să-și steargă postarea cu cartea ta, dacă simți că nu-ți face onoare, cu toate că omul a dat bani pe carte, deci poate face ce dorește cu ea, chiar și s-o folosească pe post de proptă la ușă. Vreau să spun, e ok să-i spui cum te simți, atât timp cât o faci matur.

Aș putea bănui că pe Tudor Ganea l-a deranjat fenomenul bookstagram pentru că a simțit niște ipocrizie din partea comunității bookstagram. Dacă-i așa, nu pot să nu-i dau puțină dreptate. Știu sigur că există multe persoane care nu cred în ceea ce postează, dar o fac, totuși, pentru că simt o obligație de a scrie de bine, fie față de editură, fie față de autor, mai ales atunci când au primit cartea gratis și tocmai în scopul de a scrie de bine. Chiar și așa, sunt disponibile destule resurse să-ți faci o idee despre carte: goodreads, bloguri, librăriile online unde poți răsfoi și câte 30 de pagini! Și mai sunt și persoane care contribuie la acest bookstagram contra cost, adică sunt plătiți de edituri ori autori să le facă publicitate. Aici e o problemă, într-adevăr, pentru că nu-i mereu limpede dacă e o postare plătită sau nu, iar aspectul ăsta chiar trebuie lămurit, pentru că și cartea e tot un produs, un bun, deci trebuie să i se aplice aceleași reguli (nu doar același TVA, ca să fac și-o glumă tristă).

Cu toate astea, bookstagramul face cartea să se miște. M-am bucurat de fiecare postare cu oricare dintre cele 3 romane pe care le-am publicat până acum. Poate n-au fost toate postările spectaculoase, dar nu despre asta era vorba. Le-am distribuit, am acceptat colaborările în postări și uneori chiar am intrat în dialogul din comentarii.

Efectul Ganea vs. bookstagrameri e că cititorii, și cei din comunitate, și cei care citesc fără să posteze, au acum impresia că scriitorii români sunt mult prea elitiști, atât de elitiști încât se uită cu dispreț către cititori. N-o să zic că nu-i așa, doar că nu-i așa în general!

La Timișoara suntem vreo două mâini de scriitori care se întâlnesc cu cititorii și răspundem la toate curiozitățile. Ba chiar căutăm aceste interacțiuni ca să ne dăm seama mai bine oare ce-ar vrea să citească oamenii. Ne batem capul cum să devenim mai vizibili și atractivi pentru cititori. Ne susținem între noi și încercăm să fim cât mai sinceri unii cu alții. Așa că, da, impresia cititorilor e pe bune, doar că nu e generală.

Într-adevăr, există scriitori care se pot lua prea în serios, uneori mai mult decât e cazul, și care suferă când trec neobservați - de critici, de cititori, de premii. Aici s-a ajuns și pentru că tagma asta nu e unită. Bisericuțele sunt tocmai nenorocirile care țin literatura română contemporană jos. Unii ar zice că măcar există bisericuțe și bine că nu e fiecare pentru el, că altfel unul n-ar scoate capul. Ăsta-i baiul, că nu pricepem că numai uniți putem atrage cititorii români către noi.

Cum ziceam, la Timișoara nu ne ignorăm - mergem la lansări, mergem la sesiuni de citit în public, mergem să ne susținem unde e cazul și, cel mai important, ne cumpărăm cărțile. Nu atingem idealul unei comunități de scriitori unite, dar nici nu ne punem piedici, ci încercăm să devenim mai buni. Am primit ponturi bune și le-am dat mai departe, am avut experiențe și le-am povestit, am făcut recomandări și am fost recomandat.

Se zice că de-aia suntem așa, pentru că ne ”luptăm” pe o piață mică de cititori. Eu zic că de-aia e mică, că ne luptăm între noi, iar când nu ne luptăm între noi, ne luăm de cititori că nu ne cumpără cărțile, iar dacă le cumpără de ce nu le apreciază așa cum trebuie, adică cum vrem noi. Nu-i destul că ne îndepărtăm greu de stilul didactic al cărților românești cu care am crescut, le mai și explicăm cititorilor ce trebuie să înțeleagă ori cum să ne trateze cărțile. Nț, nț, nț…

Când cineva îmi cumpără cărțile, eu-mi doresc să le citească. Dacă îi plac, cu atât mai bine, iar dacă le spune și altora, păi îmi vine să-i mai trimit una cadou. Nu suntem toți elitiști, cu nasul pe sus ori ne credem măcar buton de avion, vorba unui prieten.

Nu știu cum e Tudor Ganea, că nu-l cunosc personal. Poate l-a luat flama și dintr-o glumă slabă s-a ajuns aici. Eu sper să nu-i afecteze vânzările, că de scris scrie bine, și-i păcat să nu citim povești mișto, mai ales că suntem invadați de traduceri discutabile ca valoare ori necesitate. Mi-a plăcut Cazemata, de exemplu, și e pe listă și Vreau să aud numai de bine.

Nu, nu plecați de lângă scriitorii români, nu acum când cărțile - implicit și publicarea, vor deveni mai scumpe. Suntem destui scriitori contemporani care vă apreciem efortul financiar și timpul investit în munca noastră. Și dacă simțiți că ăsta e cel mai mare motiv să vă îndepărtați de scriitorii români, aflați că eu sunt în al doilea an în care citesc aproape exclusiv scriitoare și scriitori români și nu regret nicio clipă!

(Și nu că-l scuz eu pe Ganea, că n-are el nevoie de ajutorul meu, de Geo Moisi autor de romane polițiste, dar, pe bune, mai dai rateuri când stai prea mult cu mintea în visare.)