Cum m-a pus pe gânduri S. King

Citesc zilele astea Holly, de Stephen King.

E un roman fain, îmi place, cu toate că am parcurs 120 de pagini și nu s-au întâmplat prea multe. Sigur, sunt câteva personaje răpite, însă numai prima răpire e povestită în detaliu, apoi King și-a zis că ne prindem și singuri care-i ideea.

Cum ziceam, sunt la pagina 120, scrisul e mic, paginile-s înalte, tot tacâmul. Prin urmare, nu mă pot opri din a mă întreba dacă o carte ca asta ar fi văzut tiparul dacă autorul ei era român. Răspund tot eu: probabil că da, dar la o editură mică, obscură, care n-ar fi valorificat povestea la adevarata valoare.

Holly se citește super ușor, ceea ce te bagă repede în poveste, așa de repede că nu știi cum ajungi la pagina 120. Numai că un stil ca ăsta e prea profan pentru ce se așteaptă de la scriitorii români, cu toate că multe astfel de cărți sunt traduse și se vând într-un număr mai mare decât cele scrise de autorii români.

Acum, eu nu zic că avem pe aici pe cineva mai bun decât King pe care o/îl ignorăm pe bază de cetățenie. Zic doar că ne poticnim într-un stil românesc, care în multe cazuri mi se pare chinuit de presiunea de a da fi declarat cel mai cel, dintre cele mai cele, noul mare roman românesc sau decorat ori validat de lumea literară, care lume literară nu prea își cunoaște publicul.