Cartea noastră cea de toate zilele
Săptămâna trecută librăria La Două Bufnițe din Timișoara a anunțat că se închide. Cu vestea asta, s-a readus în discuție ideea cu prețul unic al cărții.
Nici n-a apucat să prindă puțin avânt discuția cu prețul unic al cărții, care ar putea conduce la o mai mare vânzare de carte, că de ieri se discută despre mărirea TVAului la cărți.
Și scriitorul Cristian Fulaș a inițiat o discuție interesantă de aici, mai ales că în discuție a intrat și Adrian Botez de la Polirom, iar părerile lor, desigur, nu-s la fel, de aia e și interesantă discuția lor. (o găsiți pe pagina de FB a lui Cristian Fulaș).
Acum, o carte de aproximativ 200 de pagini, plus minus, costă, la producție, undeva între 7 și 10 lei, din informațiile mele. Sigur, pare mult să plătești pe ea 35/40 de lei având informația asta, doar că din banii ăștia trebuie să scazi drepturile de autor (să zicem 7% din prețul cu care se vinde cartea), rabatul librăriei, eventualul cost al transportului dacă se cumpără cartea direct de la editură, plus costurile de corectare, editare și copertă.
Țineți cont că rabatul librăriei e de 50%, că vinde cartea de la raft, că o vinde din magazinul online.
În general, cărțile se vând prin librării, așa că tot în general putem aprecia că din cei 40 de lei cu cât se vinde 1 exemplar, 20 de lei merg la editură, iar din acești 20 de lei 1,4 lei merge la scriitor. O să ziceți Vai, ce puțin! Corect, foarte corect chiar! Că de asta putem număra scriitori profesioniști de la noi din țară pe degetele de la mâini.
Revenind, editura rămâne dintr-un exemplar cu 18,6 lei.
Acum, costurile de corectare, editare și copertă se plătesc toate o singură dată, dar costă atunci când o faci profesionist, nu pe genunchi. Unii editori apelează la corectori adevărați, alții se bazează pe corectura scriitorului, iar alții pur și simplu aruncă un ochi și corectează ce observă la o citire pe diagonală. Toate astea costă bani, fie că e vorba de bani, bani sau de bani ca timp (adică în timpul pierdut de editor să corecteze ar fi putut să se ocupe de o altă carte) sau de bani ca lipsă a vânzării cărților de care se ocupă superficial.
E posibil că persoana care a venit cu ideea impozitării mai mari a cărților să aibă niște informații legate de ceea ce noi, autorii/scriitorii onești, ne ferim să vorbim, anume editurile care publică pe bani. Posibil ca acestea să facă profit serios, având în vedere că o carte de aproximativ 200 de pagini îl poate costa pe autorul ei cam 1000 euro, iar din vânzarea unui exemplar nu i-a întreagă suma, deci editura respectiva nu are asigurată doar recuperarea investiției, ci și un surplus.
În toată degringolada asta, mă deplâng pe mine, cititorul și scriitorul. Pe de o parte e posibil să cumpăr mai puține cărți, pe de alta e posibil să aștept și mai mult ca editura să-mi publice manuscrisul/manuscrisele.
Teoretic, o editură iese bine cu o carte, adică face și profit, dacă vinde măcar un tiraj complet, aproximativ 1500 de exemplare cum ar veni.
Ce-ar putea face editurile? Păi ar putea să încerce să vândă mai mult direct de pe site-urile proprii, ar putea alege să reducă costurile prin mai puține traduceri cu nimic mai bune decât lucrările autorilor români, ar putea publica mai mulți autori români (unde se reduce costul măcar cu traducerea, care presupune nu doar bani, dar și timp, care tot bani înseamnă, nu?), ar putea milita pentru o taxare mai mare a cărților străine (dacă nu s-o putea altfel decât cu musai o mărire de TVA), ar putea să fie cât mai diversificate în titluri. Și da, ar putea să piardă puțin acum, ca să câștige mai târziu, așa cum ar fi putut s-o facă de mult timp, asigurându-și o masă mai mare de cititori.
Oricum ar fi, toată lumea pierde. Cititorii vor fi și mai puțini (sau parte dintre ei va migra către ebooks direct în limba engleză, crescând vânzările editurilor străine), editorii dedicați vor fi și mai strâmtorați, scriitorii români vor fi și mai puțini vizibili.
Și poate, în teorie, vreo 3 lei nu-s mulți, dacă exemplarul costă 20 de lei, dar parcă sunt și mulți când exemplarul costă 40.
Oricum, nasol, ca și așa ne plângeam că am ajuns o țară de analfabeti funcționali, de-o să ajungem și cu cartea fix acolo unde suntem și la consumul de pastă de dinți.